Craiova Capitala Culturala Europeana nu va mai avea loc in 2021

Având în vedere articolul publicat in data de 03 octombrie 2016, în cotidianul Gazeta de Sud, consiliul de organizari a evenimentul Capitala Culturala Europeana din Craiova a considerat că este oportun să raspunda acuzațiilor, mai ales că este vorba de folosirea unei decizii preliminare a Curții de Conturi Dolj, care a fost modificată substanțial în urma etapei legale de conciliere dintre auditor și autoritatea auditată.

Decizia prezentată de Gazeta de Sud a fost modificată ca urmare a faptului că inițial nu au putut fi prezentate reprezentantului Curții documente justificative, din cauza volumului foarte mare de documente solicitate de pe o zi pe alta. Ulterior, au fost prezentate documentele cerute.

Menționăm că și anul trecut, cu ocazia controlului Curții de Conturi, documentele Asociației au fost verificate, dar nefiind constatate abateri, nu s-a făcut nicio mențiune în raportul pentru anul 2014.

Menționăm, de asemenea, că în decizie s-au făcut referiri la neconcordanțe care au fost ulterior justificate, de genul plata unei săli la Bruxelles pentru care era asigurată gratuitatea, concertul Operei Române Craiova la Bastia, lipsa unor statui sau plăți în plus față de contractele semnate. Ulterior, s-a putut constata realitatea, în urma etapei de conciliere. În același timp, ne însușim calculul eronat al unor plăți către statul român prin ANAF, în plus față de cât se datora și pentru care facem demersuri de recuperare.

În ceea ce privește aplicativitatea Legii 350/2005, în etapa concilierii, Curtea de Conturi Dolj a ținut cont de decizia Curții de Conturi a României care, ca urmare a unei contestati facute de un alt oras care a mai organizat un asemenea eveniment , recunoștea că nu putea fi aplicată Legea 350/2005 pentru finanțarea activității Asociației Capitală Culturală Europeană. În acest sens, orașele din România au aplicat prevederile unei Directive europene, la fel cum au făcut toate orașele din Europa care au aplicat la acest titlu. Ca urmare a acestui fapt, Curtea de Conturi Craiova nu mai reține ca abatere, faptul că, în cazul Asociației CCEC, nu s-a aplicat Legea 350/2005, dar menționează ca, pe viitor, să se țină cont de prevederile acestei legi dacă se mai finanțează ONG-uri, ceea ce este corect, în cazul în care nu există alte reglementări europene în materie care să se refere la aspecte concrete.

Constatăm cu regret faptul că în cotidianul Gazeta de Sud apar frecvent referiri negative la activitatea primăriei Craiova și a Asociației Craiova Capitală Culturală. A vorbi despre „jaf” însă, ni se pare că s-a întrecut măsura. Toate orașele din România care au aplicat la titlu au folosit bani publici pentru finanțarea asociațiilor, constând în crearea de evenimente culturale, consultanță ori activități de atragere a publicului în susținerea demersului de câștigare a titlului sau au organizat același tip de evenimente finanțându-le direct prin Consiliile locale, în paralel cu activitatea Asociațiilor sau ONG-urilor care le-au sprijinit candidatura. Asociația CCEC nu a fost un caz special, iar suma de 900.000 de euro, alocată pe parcursul a trei ani, cu sute de activități culturale derulate cu Asociația CCCE ca și partener este mult mai mică decât s-a alocat în alte orașe. Exemplul cel mai elocvent este al municipiului Cluj care a alocat, de la bugetul local, pentru un singur eveniment, suma de 400.000 euro.

Rămânem cu regretul de a nu fi câștigat competiția, deși am făcut tot efortul posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *