Termeni şi Condiţii de Cumpărare

Vă mulţumim că aţi ales să ne sprijiniţi prin comandarea unui produs din magazinul nostru online! Trebuie să ştiţi că o cotă parte din vânzările produselor valabile pe acest site va fi donată Asociaţiei ”Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, pentru susţinerea proiectelor acesteia. 

Dacă aţi comandat un produs din magazinul nostru online, noi înţelegem că aţi citit termenii de cumpărare de mai jos, sunteţi de acord cu ei şi vă daţi implicit acordul de a îi respecta. Ne dorim ca experienţa dvs. să fie cât mai placută, dar ştim că aceasta trebuie să se desfăşoare într-un cadru legal.

Datele noastre
Persoană de contact: Roxana Badea
Telefon: 0720.471.034
Adresă e-mail: shop@craiovaculturala.ro
Contact firmă de curierat: Fan Courier, Craiova

Comanda de produs

Comanda este considerată finalizată atunci când aţi primit din partea noastră un e-mail de confirmare a expedierii produsului. Dacă, din orice motiv, nu putem onora îndeplinirea comenzii, veţi fi anunţat în cel mai scurt timp cu putinţă.

Încercăm să ne asiguram că detaliile produselor afișate pe site sunt corecte și la zi. Cu toate acestea, pot apărea erori sau omisiuni pentru care ne cerem scuze. Imaginile produselor de pe site sunt indicative și produsul real poate diferi ușor în unele privințe. 

Înainte de a apăsa butonul "Confirmare Comanda", vă rugăm să verificați toate datele comenzii, să vă asigurați că acestea sunt corecte și să imprimați sau să păstrati e-mailul de confirmare,  în cazul în care este necesar să ne contactați. 

Plata

Prețurile afișate pe site sunt cele finale și sunt exprimate în RON. 
Pe lângă prețul produselor achiziţionate, veți suporta și costurile de expediere care vor fi adăugate la prețul total al comenzii. Costurile vor fi specificate în mod expres pentru fiecare Comandă. Puteți plăti ramburs sau prin card. 

1. Plata ramburs
Daca alegeți această modalitate de plată, comanda va fi livrată la adresa specificată, iar contravaloarea produselor se va achita reprezentantului firmei de curierat la primirea coletului.

2. Card de credit/debit
Daca doriți să plătiți prin card de credit/debit, vă informăm că acceptăm următoarele carduri: VISA, VISA Electron, Maestro si MasterCard. De asemenea, sunt necesare următoarele date: numărul cărții de credit, data expirării și codul de securitate de pe spatele cardului de credit. Vă rugăm să verificați cu banca dvs. orice informație referitoare la securitatea plății pentru cardul dvs.

La finalizarea comenzii, apăsați butonul  "Confirmare comanda" pentru a porni procesul de plată. Emitem ordinul de livrare a produsului numai dupa primirea unei confirmări de plată.

Această modalitate de plată va fi introdusă în curând.

Livrare

Pentru a ajunge cât mai repede la dvs. folosim serviciile firmei Fan Courier. Livrarea produsului se efectuează în termen de 5 – 10 zile lucrătoare din momentul primirii comenzii, în funcție de disponibilitatea produsului solicitat. Încercăm să livram produsul cât mai curând posibil după confirmarea comenzii. Cu toate acestea, nu ne asumăm responsabilitatea pentru pierderi sau daune cauzate de orice întârziere în livrare. În caz de întârziere, veți fi informat în cel mai scurt timp cu putință. Livrarea se face pe teritoriul României, prin Fan Courier, dar şi în ţările din Europa, transportul pentru Europa fiind ales de comun acord cu beneficiarul, costurile urmând a fi suportate de cumpărător.

Produsul este livrat în ordinea în care au fost primite comenzile, până la epuizarea stocului. În cazul unui număr mare de comenzi sau a unei comenzi speciale, unele articole pot fi expediate separat, într-un termen mai mare, care nu poate depăşi totuşi 2-3 săptămâni de la data primirii comenzii.   
Costurile de expediere se calculează numai o singură dată, la livrarea principală a produsului, chiar dacă comanda se va realiza în mai multe rânduri. 

Putem face modificări curente atât ale prețurilor produselor cât și ale costurilor de expediere, însă aceste modificări nu vor afecta drepturile celor care au făcut comanda înaintea introducerii acestor modificări.

Returnarea produselor

Aveti dreptul să notificati în scris la adresa din Craiova, Str. Mihai Viteazul nr. 7, că renunțați la cumpărare, fără penalităţi şi fără invocarea unui motiv, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea produsului.

Asta înseamnă că aveți dreptul să renunțați la produsele pe care le-ați cumpărat în termen de 10 zile de la ziua cumpărării, condiţionat de returnarea bunurilor în ambalajul original, şi, doar dacă acestea nu au suferit deteriorări. Ni le trimiteți înapoi, noi le verificăm şi vă returnăm banii. Legal, nu trebuie să invocați un motiv anume, dar noi v-am fi recunoscători dacă ne-ați oferi o explicație, ca să ne putem îmbunătăți serviciile pe viitor!

Cheltuielile aferente returnării bunurilor vor fi suportate de către dvs. Ne rezervăm dreptul ca în situaţia în care considerăm că acţiunile cumpărătorului au fost cu rea intenţie să solicităm daune, interese de la acesta, în condiţiile legislaţiei.

Reclamații

Dacă produsul nu corespunde cu ceea ce ați comandat, puteți solicita, fără plată, înlocuirea acestuia cu un produs având același preț cu cel comandat. Ne pare rău dacă nu ați fost mulțumit de produsele sau serviciile noastre. Daca aveți o reclamație referitoare la acestea, vă rugăm să ne scrieți pe shop@craiovaculturala.ro.

Ne asumăm răspunderea numai pentru contravaloarea prețului plătit al produsului achiziționat de dvs. Nu suntem răspunzători de nefuncționarea sau funcționarea necorespunzătoare a serverelor în momentul înaintării comenzilor.

Protecția datelor

Securitatea datelor dvs. este importantă pentru noi. Folosim o companie terță pentru a îndeplini comanda dvs. Datele personale vor fi transferate acesteia, în special numele, adresa și numărul dvs. de telefon. Prin plasarea unei comenzi vă dați acceptul expres pentru acest transfer de date, făcut numai în scopul îndeplinirii comenzii respective. Pentru mai multe informații, faceți referire la secțiunea Protecția Datelor Personale. 

Forța Majoră

Nu suntem răspunzători pentru orice încălcare a acestor termeni ca urmare a intervenției unui caz de forță majoră, așa cum este definit de legislația din România, de exemplu în cazul unui război, embargo, incendiu sau cutremur. 

General

Acești termeni de cumpărare au fost alcătuiți conform legilor în vigoare în România. Sperăm să nu se întâmple niciodată, dar în cazul unui conflict, jurisdicția competentă este cea din România. 
Putem modifica acești termeni, iar cea mai recentă versiune va apărea întotdeauna pe site. 

Părerea dvs. este importantă pentru noi. Daca aveți sugestii sau întrebări despre această secțiune, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa shop@craiovaculturala.ro.

Citeste şi despre

Evenimente

Clubul agenţiilor de voiaj

Obiectivul general al Clubului Agenţiilor de Voiaj îl constituie sprijinirea autorităţilor locale şi a instituţiilor de cultură din Craiova şi din regiunea Oltenia pentru dezvoltarea şi promovarea turismului cultural.

Parteneri media